1111Biserica armeană Sfânta Cruce din Suceava a fost a fost zidită în anul 1521, în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă (1517 – 1527), de către Cristea Hanco (Hacic Hăncoian). Pe locul unde a fost ridicată a existat anterior o biserică armenească mai veche, din lemn, despre care pomenește o Carte a prînzatei scrisă în 1504 – 1506 la Suceava. Deși nu se cunoaște data întemeierii celui dintâi lăcaș de cult armenesc din Suceava, un epitaf pe o piatră tombală, ce se află la biserica Sfânta Cruce, datând din 14 aprilie 1428 (cea mai veche de acest fel cunoscută în România), dovedește existența unei alte biserici de unde trebuie să fi provenit această dală. Piatra de mormânt poartă următoare inscriptie: „Acesta este mormântul lui Edilbei, fiul lui Soghomon care a murit în anul 877 în ziua de 14 lui aprilie”.
11111În interiorul bisericii, în peretele de sud al naosului, se găsește zidită o piatră pe care este scrisă litere armenești o inscripție pe care se distinge anul 1521, care a fost introdusă în zid mult mai târziu. Clopotnița este ulterioară, din 1619. În 1776, bisericii i-a fost adăugată o capelă cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, donată de Mariam și Hovhannes Capri.
11111Biserica Sfânta Cruce a fost refăcută de mai multe ori (o restaurare având loc loc în 1878), ceea ce îi conferă aspectul unei construcții din secolul al XVIII-lea. Deși destinată cultului armean, prezintă numeroase elemente arhitectonice comune cu bisericile moldovenești.
11111În 1824 s-a construit în curtea bisericii o clădire unde a funcționat o școală primară armeană cu patru clase.
11111La începutul secolului XX, o cale ferată urbană trecea la câțiva metri depărtare de zidurile Bisericii Sfânta Cruce. În vara anului 1918, trepidațiile au cauzat prăbușirea turlei de deasupra naosului. După primul război mondial, s-a renunțat la folosirea acestei linii ferate urbane care a fost dezafectată. Abia în anul 1935 s-au efectuat lucrări de restaurare a naosului și altarului bisericii. Bolta naosului a fost refăcută. Turla de deasupra naosului nu a mai putut fi reconstruită. În interior, sub stratul de tencuială mai nouă, s-au găsit resturi de pictură veche pe zidul de nord al bisericii.
11111Biserica este construită de la fundație până la 3 – 4 metri înălțime din piatră, iar în continuare din cărămidă. Naosul bisericii este boltit și prelungit spre vest printr-un spațiu boltit deosebit, iar pronaosul este împărțit în două. Există două intrări în naos: una prin pronaos și a doua, pe latura de sud, neaxată în latura transversală a naosului. Pe latura de sud, înspre est, se află capela cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, o construcție dreptunghiulară cu absidă circulată la est și cu turlă. În fața bisericii se află un turn-clopotniță, modest ca înălțime și sprijinit de două contraforturi, despre care nu există informații certe privind data construirii. De asemenea, și acesta a suferit lucrări de restaurare, cu acest prilej introducându-se într-unul din ziduri o piatră de mormânt. Biserica nu este pictată în interior, având pe pereți icoane armenești.
11111La începutul secolului XX, în podul bisericii se afla un clopot vechi spart, adus de armeni în timpul imigrării lor din Armenia în Moldova. În interiorul bisericii se păstrează lespedea funerară a diaconului Asvadur, fiul lui Cailcea, datată cu anul 1522 (anul 971 al erei armene). Acesta fusese îngropat la temeliile bisericii, unde se mai găseau și alte două morminte mai vechi. Piatra sa de mormânt a fost descoperită alături de alte două pietre de mormânt și de trei schelete omenești în timpul săpăturilor făcute în partea de nord a cartierului românesc Sf. Dumitru, la 11 iunie 1860.
11111În curtea bisericii au fost mutate, în secolul al XIX-lea, mai multe pietre de mormânt din fostul cimitir al bisericii armenești Sfânta Treime. Pietrele de mormânt sunt vechi, având inscripționate pe ele anii 1577, 1612, 1618, 1626, 1641. În aceeași curte se află edificiile care odinioară au servit drept școală, club și azil, în prezent fiind sediul epitropiei și un muzeu.
11111În cimitirul nou, atribuit de primărie după interdicția de se mai face înhumări în cel vechi, baronul Varteres von Pruncul a construit în 1902 o capelă în stil arhitectonic specific armenesc, cu hramul Sfânta Înviere și destinat a fi cavoul familiei Pruncul.