1111Biserica armeană Sfântul Simeon din Suceava, cunoscută și sub numele de Turnul Roșu datorită culorii clopotniței, a fost construită în anul 1513, la intrarea cimitirului vechi, de către înfloritoarea comunitate armeană a locului, ctitor fiind armeanul Donig (sau Donik). De-a lungul timpului a suferit o serie de transformări. În anul 1551 a fost construit turnul-clopotniță, materialul folosit fiind cărămida (de unde și scurgerea de culoare roșie care, străbătând tencuiala, a pătat suprafața zidurilor și a dat numele turnului). Turnul are o înălțime de 28 de metri, fiind printre cele mai înalte turnuri medievale din Suceava (după turnul-clopotniță al Bisericii Sfântul Dumitru și turnul-clopotniță al Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou). Originea denumirii turnului poate fi pusă și pe seama unei legende. Se pare că la sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele poloneze ale regelui Ioan III Sobieski (1674 – 1696), cantonate la Mănăstirea Zamca, s-au luptat cu trupele turcești și cele moldovenești, unite pentru a-i alunga pe invadatori. Luptele s-au purtat pe Strada Armenească (în apropiere de Mănăstirea Zamca), în dreptul bisericii armenești. Se spune că de la cât sânge a curs atunci, zidurile clopotniței deveniseră de-a dreptul roșii, încât de atunci i-a rămas denumirea de Turnul Roșu. Scara exterioară a turnului-clopotniță este realizată prin suprapunerea câtorva lespezi de mormânt. Pe acestea se mai disting inscripții în armeana veche, care nu au fost încă cercetate.
11111În anul 1606, în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595 – 1600, 1600 – 1606), clădirea bisericii a fost refăcută de către un oarecare Simion (în armeană Șima), de unde a venit și denumirea bisericii. Biserica este închinată Sfântului Simeon Dzerun (Simeon cel bătrân). La această biserică se păstrează o piatră de mormânt, datată 1573, având o inscripție gravată care spune: „acesta este mormântul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care este fiul lui Donig, ctitorul bisericii Sf. Simeon”.
11111Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în jurul acestei biserici se afla un cimitir armenesc care a fost mutat ulterior înspre Mănăstirea Zamca.
11111Reparațiile efectuate în 1925 au modificat parțial construcția. Astfel, turla naosului se sprijinea inițial pe stâlpi de stejar, dar reparațiile n-au ținut cont de vechiul sistem de construcție și golurile rămase prin scoaterea stâlpilor au fost zidite. În anul 1926 a fost pusă o piatră de mormânt soților Hadzi care au refăcut biserica. Biserica Sfântul Simeon din Suceava a fost folosită ca biserică de cult până în anul 1969 când, din cauza gravelor fisuri și a împuținării comunității armene, a fost închisă. Cutremurele din anii 1977 și 1990 au provocat noi distrugeri, iar zidurile bisericii și altarul s-au crăpat. Ca urmare a adăugirilor efectuate în decursul timpului, părțile bisericii nu făceau corp comun, pronaosul era separat de naos și altarul de naos, iar turla se afla în pericol de a se prăbuși în interior ca urmare a slăbirii structurii de rezistență. Timp de mai mulți ani nu s-a luat nici o măsură de consolidare și restaurare. Începând din anul 2004, se efectuează lucrări de reabilitare a bisericii Sfântul Simeon, până în prezent realizându-se următoarele lucrări: consolidarea fundației; legarea bisericii roată împrejur cu o centură periferică; demolarea turlei și punerea a doi tiranți transversali la baza ei pentru ca aceasta să nu se desfacă și să pice în biserică. Turla a fost reconstruită ulterior; montarea de instalații electrice și a unui paratrăsnet.
11111Biserica Sfântul Simeon din Suceava are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului poligonală, sprijinită, până la o anumită înălțime, de un zid mai nou prevăzut cu contraforturi mici. Lăcașul de cult are ferestre cu deschideri în acoladă cu chenar de baghete încrucișate, împodobite cu denticule și cu o bază încadrată de un pătrat cu floare (element de decor caracteristic sec. al XVII-lea).
11111Interiorul bisericii este compartimentat în pronaos, naos și altar. Intrarea se poate face pe două uși (una pe peretele vestic al pronaosului și o a doua pe peretele sudic al naosului, de regulă nefolosită). Pronaosul are o calotă semisferică, iar naosul are o boltă în stil moldovenesc, peste care se înalță turla. Altarul este poligonal în exterior. Cercetările arheologice au demonstrat că biserica era compusă inițial din naos și altar, iar pronaosul a fost adăugat mai târziu, în secolul al XVII-lea. În interior, pardoseala era realizată din lespezi de morminte mai vechi, pe care arheologul Florin Hău le-a datat „din cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea”. Săpăturile arheologice efectuate cu prilejul restaurării au dus, în iunie 2010, la descoperirea unei tainițe boltite sub platforma altarului (considerată unicat într-un lăcaș de cult ortodox). Tainița se sprijinea pe două arce de piatră. În interiorul tainiței nu s-a găsit nimic, păresupunându-se că atunci când tainița a fost închisă, aceasta a fost golită. Deși o lungă perioadă de timp s-a crezut că biserica Sfântul Simeon nu a fost pictată niciodată, prin decaparea tencuielii de pe pereții nordici ai naosului au fost descoperite urme de pictură murală destul de bine conservate.
11111În 1890, după cum scrie preotul și istoricul Dimitrie Dan în lucrarea „Die orientalischen Armenier in der Bukowina” (Cernăuți, 1890), în inventarul bisericii se aflau mai multe obiecte vechi, printre care o perdea cu icoane cusute din Sfânta Scriptură, care despărțea altarul de restul bisericii și o icoană a celor trei sfinți teologi, pictată în 1810 și având o inscripție în limba română.